Arta nobilă și educația

O vorbă din bătrâni zice: „Cine nu are bătrâni să-și cumpere”. Așa am constatat și eu în parcul Herăstrău, la întâlnirea cu un domn de peste 75 de ani. În 5 minute a ținut o lecție introductivă în „arta nobilă”.

La sfârșit de  ianuarie , la -15 grade C, am făcut o tură de 7 km prin parcul Herăstrău împreună cu băieții mei. În fiecare iarnă, după ninsoare, facem un fel de expediție cu săniile, ne oprim la fiecare deal ne dăm cu ele și facem așa turul lacului. Cine merge prin parcul Herăstrău știe că la podul de fier este un deal destul de abrupt care, urmare a înghețului, se transformă într-un derdeluș destul de bun, dar și periculos pentru cei care nu au sănii. Băieții mei, Pavel  (7 ani) și Andrei  (12 ani) se dădeau cu săniile, când a apărut un domn care dorea să coboare acel deal, dar gheața îl făcea să ezite. Pavel tocmai dorea să coboare cu sania și a fost întrebat de domn: “Nu mă cobori și pe mine? Îmi cam alunecă ghetele.”.  Pavel  l-a luat pe sanie și l-a coborât în siguranță. Când au ajuns jos l-am întrebat pe domn, văzând nivelul de energie pe care-l avea,  dacă face des turul parcului. Mi-a spus că îl face zilnic și că a făcut mult sport în tinerețe, mai ales box. “Vrei să te învăț box?” l-a întrebat pe Pavel, cred și din dorința de a se recompensa pentru coborârea în siguranță cu sania. În cinci minute i-a predat o lecție de box extraordinară, în care piticul a învățat toate loviturile de bază și câteva combinații. Ce m-a impresionat a fost felul elegant în care l-a învățat și pasiunea cu care a făcut-o. Mai mult, pentru el boxul era “nobila artă”, exact așa cum a fost denumit de inventatori, adică o activitatea elegantă, tehnică, practicată după un set de reguli și principii corecte, nu un sport violent practicat mai ales de cei care sunt la limita legii.

O întâlnire dintre un copil de 7 ani și un domn de peste 75 de ani se transformă într-o lecție introductivă în „nobila artă”. Lecția spontană din parcul Herăstrău arată că chiar și o activitatea aparent violentă poate fi predată și învățată elegant, dacă pui suflet și dacă te raportezi la ea ca la o “artă nobilă”. Ce nu înțeleg mulți dintre profesorii de astăzi este că rolul lor este să le trezească copiilor pasiunea pentru materia predată și să prezinte materia astfel  încât să o facă cât mai atractivă. Dacă profesorul pune pasiune, atunci și elevul  va face o pasiune pentru materia respectivă, iar cunoașterea vine de la sine. Oare cum am putea să-i facem pe profesori să se raporteze la materiile predate ca la o “nobilă artă”, nu doar tehnic ca la o activitate care le aduce un venit? Profesorii pe care i-am avut în școala generală cam așa se raportau la materiile lor.

Sunt și profesori care-și fac treaba cu pasiune. În ultima săptămână din ianuarie, când toți copiii și profesorii stăteau acasă din cauza viscolului, la școala 56 din București o profesoară, pe nume Dana Barbu dacă nu mă înșel, îi invita pe copiii pasionați de matematică la câteva ore de pregătire. Este o profesoară care pune pasiune în ceea ce face, iar copiii sunt contaminați de acea pasiune. Se ocupă în timpul liber de pregătirea copiilor, în fiecare vară face pregătire cu copii, fără să aibă pretenții materiale. Nu degeaba copiii îndrăgesc matematică, iar o parte dintre ei merg la olimpiadele naționale de matematică. Așa cred că sunt profesori pasionați în toate școlile, iar prezentarea lor ca modele cred că are șanse mai mari să schimbe ceva în bine, mult mai mult decât prezentarea celor care au uitat că sunt dascăli și modele pentru copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *