Cateva lucruri despre mine

Am 44 de ani și am doi copii:  Andrei de 14 ani, clasa a VIII-a și Pavel de 10 ani, clasa IV a. Îmi iubesc copiii foarte tare și petrec foarte mult timp cu ei, ocupându-mă de dezvoltarea lor personală. Cred că dacă ne petrecem cât mai mult timp cu copiii la vârste fragede, ei vor avea un caracter mai puternic.

Am învățat în București la școala generală 184 în perioada 1977-1984 , liceul Ion Neculce 1984-1988, Facultatea de Electrotehnică 1989-1994 din cadrul Universității Politehnice București, Facultatea de Sociologie –Psihologie – Pedagogie 1995-1999 din cadrul Universitații din București, Școala Națională de Științe Politice și Administrative 1997-1999 – studii post-universitare – Relații Internaționale și Integrare Europeană.

Am lucrat numai în mediul privat: în firme românești și multinaționale, în vânzări, management, instruirea și dezvoltarea adulților.

În ultimii 7 ani am  lucrat ca și consultant și specialist în educație și dezvoltare personală, având proiecte cu firme cunoscute în diverse domenii: automobile, bănci și asigurări, industrie, bunuri de larg consum.

În 2010, împreună cu 3 prieteni  specializați în educație și dezvoltare personală, am fondat Asociația CORPOREANIMA.

Misunea asociației o reprezintă dezvoltare personală a copiilor/ tinerilor în  care acțiunile integrate ale școlii,  parintilor si comunitatii  sa fie puse în slujba tinerei generații pentru a se adapta provocărilor viitorului. (www.corporeanima.ro)

Sprijinim copii si tinerii sa se dezvolte intelectual, emotional si fizic in armonie cu mediul in care traiesc prin crearea unor experiente semnificative de invatare non-formala.

În ultimii 6 ani am făcut muncă voluntară în asociație, dezvoltând proiecte pentru copii: sport, tabere de dezvoltare personală, cursuri pentru părinți, cursuri de dezvoltarea trăsăturilor de caracter, muzică, Jocurile Cartierului, Jocurile copiilor, Campioni în familie, Handbal în cartier.

Sunt pasionat de sport, maraton in special, dezvoltare personală și psihologie, călătorii și dansuri tradiționale. În timpul studenției, în anii ’90,  am făcut parte dintr-o trupă de dansuri populare cu care am avut turnee în toată Europa. Acolo am văzut societăți model pentru noi.

În 2011 am avut un proiect prin care am alergat maratoane pe toate continentele în 6 luni. Proiectul s-a numit GRANIȚELE NU SUNT LIMITELE. Mi-am dat seama în acest proiect, mergând în țări ca Dubai, Maroc, SUA, Chile și Noua Zeelandă, că putem cu eforturi foarte mici să avem o viață socială mult mai bună dacă oamenii se implică în proiectele comunității.

În acest moment oamenii cred că nu pot schimba în bine societatea cu contribuția lor, dar eu cred că acestea sunt doar “granițele mentale” pe care ni le construim singuri.

Sunt legat de Comunitate:

M-am născut în sectorul 1, am locuit pe Calea Griviței. Acum locuiesc în cartierul Costeasca, un cartier periferic, care poate deveni un cartier model, în care spiritul comunitar, educația, sportul pot fi cadrul dezvoltării optime a copiilor.

Am învățat în sectorul 1: școala generală 184, Liceul Ion Neculce, Facultatea de Sociologie, Școala Națională de Științe Politice și Administrative.

Am făcut și fac proiecte cu asociația CORPOREANIMA în sectorul 1: Jocurile cartierului 5 ediții, Serata muzicală 4 ediții, Crosul copiilor 1 iunie, Crosul cartierului 2 iunie și 27 octombrie 2012, Handbal în cartier, Ziua Rugby-ului, Ziua Handbalului, O zi pe stadion, Orchestra tuburilor colorate, Cursuri de șah etc… 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *