E greu sa fii zeu – Maratonul Olypmus 2012 – 24 iunie, Grecia, muntele Olimp

“Să alergi cu zeii este sloganul maratonului de pe muntele Olimp. Este un slogan minunat dacă ținem cont de faptul ca prima urcare este de la 60 de metri peste nivelul mării până la 2680 de metri, exact sub cel mai înalt vârf de pe muntele Olimp. Să alergi cu zeii pe 24 iunie, pe muntele Olimp, când pe 23 iunie este Ziua Olimpismului este cel mai frumos mod prin care poți sărbătorii valorile olimpice. «Citius, altius, fortius» („Mai repede, mai înalt, mai puternic”)- deviza Jocurilor Olimpice  o trăiești pe muntele Olimp cu toată ființa, în mușchi, în gânduri, în inimă. Cine a alergat acest maraton știe ce spun. Este vorba despre un maraton de 44 de km,  o diferență de nivel de 3200 metri. Doar prima urcare se face aproape de la nivelul mării, până la 2680 metri.

Cu 10 zile înainte să plec la Olympus Maraton m-am întâlnit în parcul Herăstrău, cu Grizon alias Viorel Ghiță , care mi-a dăruit o carte “E greu să fii zeu de frații Strgatki. Era o carte pe care mi-o promisese de multă vreme și dacă tot m-am întâlnit în parc în zona în care avea mașina parcată a ținut să mi-o dea neapărat. Nu știam de ce a tot insistat așa de mult, dar gândul mi s-a dus exact la Olympus Maraton, cursă de care mă despărțea așa de puțin timp. Abia la finalul cursei am văzut de ce am primit cartea de la Grizon. A fost o cursă FOARTE FOARTE GREA, iar spitalul local a fost vizitat de mulți alergători

Să alergi cu zeii nu este chiar așa de simplu, mai ales ca acest maraton are 3200 de metri diferență de nivel și 44 de km, iar durata și impactul maratonului este cam cât două maratoane de șosea. Anul acesta temperatura a fost infernală, ultimii 20 de km desfășurându-se la temperaturi de peste 33 de grade. Toți participanții au terminat, plecând de la primul loc cam cu 30 de minute mai mult decât în anii trecuți. Anul trecut am terminat în 7h25 min, iar anul acesta în 7h49min. Temperatura la final era de 36 C.

În această cursă, care este și o vacanță, am plecat 3 adulți și 3 copii. Exact ca anul trecut a decis că mergem doar bărbați adică: băieții mei, vecinul meu Dan cu copilul cel mic Tudor și nașul meu, care era la  a doua ediție, fiind cel mai tare animator de copii. Ne-am propus în această excursie să stăm 4 zile la camping, lângă muntele Olimp, 2 zile cu cortul pe plajă în Sithonia, pe o plajă pustie descoperită acum un an și 2 zile tot în zona Halchidichi.

M-am bucurat foarte tare că pe 23 iunie, exact de Ziua Olimpismului, la poalele munților Olimp 6 copiii din România au participat la Olympus Kids, cursa copiilor, care se desfășoară pe categorii de vârstă, iar pentru copiii de 9-12 ani are peste 2km, cu urcări și coborâri. Cei șase copii au fost: băieții mei Andrei și Pavel, fetele lui Mihai Orleanu Vava și Franți, Antastasia de 8 ani și vecinul meu Tudor de 10 ani. Copiii s-au implicat foarte tare în cursă, iar cel mai simpatic a fost Tudor, vecinul meu pasionat mai mult de mersul cu bicicleta, un fel de rege al bicicletelor pe strada noastră, pe care l-am pierdut pa final. Tudor s-a întors pe traseu cu Cornelia David pentru a-și recupera numărul de concurs. Ținea foarte tare să aibă ca amintire numărul de concurs.

Traseul pentru mine este familiar, fiind la a treia participare consecutivă, dar fiecare cursă are noutățile ei, iar la final epuizarea și dorința de a termina cât mai repede mi-a jucat feste, practic confundând ultima urcare înainte de final de 4-5 ori.

 

La start totul era ca în toți anii, aceiași alergători antrenați, aceiași campioni ca și în ceilalți ani, toți așteptând ca Adi Bostan să se claseze si mai bine ca anul trecut. O figură notabilă la start a fost pentru mine Mihai Pantiș. Mihai avea un echipament alb complet, ceva de genul echipamentelor de tenis din anii 40-50, cu niște pantaloni albi până la genunchi și un tricou la fel de alb. Mai mult, avea și două bețe de munte, pe care-și prinsese cu scotch două doze, una de bere și un izotonic. Aveam să aflu la final că berea o avea pregătită pentru km 21, adică la punctul cel mai înalt din cursă. Uitându-mă la el mi-am zis că nu are nici o șansă să termine cursa, cel puțin în timpul limită de 10 ore. La final mi-am dat seama că presupunerea este mama eșecului dacă nu-l cunoști pe Mihai: a terminat cursa în 9h45. Singura problemă pe care am observat-o la final a fost că echipamentul lui alb căpătase diverse nuanțe, funcție de zone în care luase câteva căzături. Să nu cazi în această cursă este destul de greu, fiecare dintre noi având momente în care simțeam că ne fugea pământul de sub picioare.

Strategia mea în această cursă a fost să nu fac cârcei și să am un ritm constant. Am plecat în cursă voios, fără să forțez pe primii km, care sunt pe plat. Am urcat foarte constant până la km 21, practic din zona în care începe traseul prin pădure am depășit până la jumătatea cursei 37 de participanți. Urcarea rămâne pentru mine partea cea mai plăcută, unde mă simt ca peștele în apă. Surpriza cea mai mare a fost când am ajuns la peste 2000 m.

Mă așteptam să găsesc 5-6 grade C. Când acolo cred că au fost cam 17 grade C, iar pe văile dinspre mare venea un curent cald de aer. Parcă am avut o presimțire despre ce avea să urmeze.  La această cursă mi-am luat cu mine doar un bidon. După punctul de alimentare de la km 10 am pierdut capacul bidonului, iar toată rezerva de apă dispărea în câteva sute de metri. Când am ajuns sus eram disperat, norocul meu a fost că la un moment dat, pe la km 23, l-am găsit pe Mihai Orleanu, care nu a alergat anul acesta, și care mi-a împrumutat bidonul lui.

            În această cursă mi-am luat și bețele, care s-au dovedit a fi foarte utile, mai ales pe ultima parte. Am parcurs ultimii 14 de km fără să am cel mai mic cârcel, iar acest merit îl au și bețele luate cu mine. Pe finalul acestei cursă am înțeles ce înseamnă “Fata Morgana”. Țineam minte de anul trecut ultimii 14 km, care sunt o suită de urcușuri și coborâșuri care practic nu se mai termină. Știam că după ce urci o pantă apare o stâncă  golașă, se intră în oraș și începe coborârea finală.

După ce am văzut prima stâncă de acest fel, mi-am dat seama ca fost prima dintr-o serie 5 stânci de acest fel, iar coborârea prin oraș a venit după ce speranțele mele  au fost spulberate de încă o coborâre și încă o urcare, și aceasta de 4 ori. Vorba unui amic, care a participat pentru prima dată, traseul este foarte pervers.

Am ajuns la final mult mai odihnit decât anul trecut, fiind așteptat în soare la 36 de grade ce cei doi băieți ai mei și de prietenul lor Tudor. Au alergat cu mine ultimele sute de metri. Nașul meu, care știa că trebuie să ajung cam cu 25-40 de minute mai repede a fost destul de îngrijorat de întârzierea mea.

Foarte mulți din cei pe care i-a văzut ajungând la final arătau epuizați, cu fețele albe sau mai negre, fiind practic într-o transă din care nu putea să-i vadă nici măcar pe copii care ne înmânau înainte de final crenguțe de măslin.  Anul acesta, multi concurenti au beneficiat de intervenția medicilor, la punctul de sosire sau la spital, mult mai mulți participanți de cât anul trecut. La final am văzut un eveniment foarte frumos. Un cuplu care se căsătorea în ziua respectivă a participat la cursă, el în echipament negru Salomon cu papion la gât și ea în echipament alb, cu voal pe cap.

           

Anul acesta am terminat cu 25 de minute în plus, dar m-am clasat cu 30 de locuri mai bine decât anul trecut. Un episod amuzant mi-a fost povestit de Adi Bostan cu un grec care nu înțelegea cum anul trecut a făcut 6 ore, iar anul acesta aproape 9 ore.

Pe lângă această cursă  minunată să alergi în Grecia este și o ocazie de a face o vacanță frumoasă. Anul acesta am stat 4 zile la bungalou, unde din nou marea mi-a dat ocazia să vânez sepie, chefal și calcan, iar faptul că majoritatea celor din România au fost cazați acolo, am avut parte de o atmosferă de neuitat. Au urmat două zile pe cea mai frumoasă plaja din Sithonia,  undeva via a vis de Muntele Athos, am avut un nisip foarte bun și o zonă propice scufundărilor, unde am prins și cea mai valoroasă “captură” a mea, un cuțit pescăresc de inox foarte arătos.

Ultimele două zile din sejur le-am stat în Vourvouru, unde m-am cazat la o pensiune frumoasă care dădea într-un fel de lagună, de unde seara prindeam crabi foarte buni de mâncat, iar ziua am înotat cu băieții mei pe insula vecină, aflată cam la 1 km. În Vorvouru am găsit și o plajă cu un nisip fin ca făina, cu o apă de 50 cm, pe o distanță de 200 de metri în apă, unde copiii se află în mare siguranță.

Apropos de Ziua Olimpismului aș vrea să vă spun că dacă mergeți la Olympus Marathon anul viitor veți trăi valorile olimpice la intensitate maximă, adică: determinare, excelență, curaj, prietenie, respect, inspirație, egalitate.

În 2013 va fi ediția a X a și voi merge din nou la această cursă formidabilă. Dacă anul acesta am fost cam 50 de români, poate la anul vom depăși această cifră. Și totuși E GREU SĂ FII ZEU, iar cei care au alergat pe muntele Olimp pot să vă mărturisească acest lucru.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *